Începuturile acestei mănăstiri îşi au obârşia legată de întemeierea
schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX
- lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, după ce au pus
bazele întemeierii schitului athonit, au întemeiat la Bucium o mică
sihăstrie cu rânduială de obşte asemănătoare celeia din Sfântul Munte,
scopul acesteia fiind atât duhovnicesc cât şi misionar
filantropic, pentru ajutorarea călugărilor români aflaţi în Sfântul
Munte. Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită
donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II - lea, constituită din
3000 de galbeni şi o suprafaţă de teren de 4,1 hectare. Prima bisericuţă
era încadrată intr-o clădire patrulateră, nu avea turlă, având
înfăţişarea unui paraclis, care a fost sfinţit în anul 1871.
Acest
aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a
dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte
duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru
mitropoliţii Moldovei.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil
după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la
Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii
printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de
olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”. Între anii 1950 - 1977, în
timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan ( 1950 - 1956 ) şi
Iustin Moisescu ( 1957 - 1977 ) şi în timpul vrednicului de pomenire
stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi
împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil
tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul
1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de
mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului
Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei
şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu