Istoricul Manastirii Bucium Iasi

Începuturile acestei mănăstiri îşi au obârşia legată de întemeierea schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX - lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, după ce au pus bazele întemeierii schitului athonit, au întemeiat la Bucium o mică sihăstrie cu rânduială de obşte asemănătoare celeia din Sfântul Munte, scopul acesteia fiind atât duhovnicesc cât şi misionar filantropic, pentru ajutorarea călugărilor români aflaţi în Sfântul Munte. Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II - lea, constituită din 3000 de galbeni şi o suprafaţă de teren de 4,1 hectare. Prima bisericuţă era încadrată intr-o clădire patrulateră, nu avea turlă, având înfăţişarea unui paraclis, care a fost sfinţit în anul 1871.
Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru mitropoliţii Moldovei.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”. Între anii 1950 - 1977, în timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan ( 1950 - 1956 ) şi Iustin Moisescu ( 1957 - 1977 ) şi în timpul vrednicului de pomenire stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.