Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezând în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvârşirea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: "După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău".
Sfântul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adânci bătrâneţi; iar când a fost aproape de sfârşit, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: "Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergând pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?" Iar el, arătând spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: "De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!" Acestea zicându-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, având de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.

Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea... Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum s-a arătat în lume Mesia cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

    Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său - împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.

    Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor - apucătorul soţiei fratelui său -, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un prooroc... Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

    Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbună-tăţită şi după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-l întrebe pe el: Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis ca să-l întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-i, şi el însuşi i-a mărturisit, arătându-l cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu... Ci că ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.

    După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvîrşi ziua naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu dânsul, a cerut de la dânsul - după povaţa maicii sale cea rea, - capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie. Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă pe tipsie.

    Astfel Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăţ, picurând încă sângele - precum spun unii -, acel cap a grăit aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducîn-du-se pe tipsie ca o mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!

    Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limbă care mustra fărădelegea lor. Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.

    După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi L-a întors la Pilat.

    După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

    Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod, adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

    Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

    După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

 Sursa;doxologia.ro

Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin

Slavă..., Și acum...

Veniți să ne închinăm Împăratului nos­tru Dumnezeu.
Veniți să ne închi­năm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să că­dem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (de trei ori).
Apoi Psalmul 142.
  Dumnezeu este Domnul... (de trei ori).

Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Către Născătoarea de Dumnezeu, a­cum cu osârdie să alergăm noi, pă­cătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, mi­los­tivindu-te spre noi; grăbește că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi de­șerți, că pe tine, singură nădejde te-am câș­ti­gat (de două ori).

Slavă..., Și acum...

Nu vom tăcea, Născătoare de Dum­nezeu, pururea a spune puterile tale noi, nevred­nicii. Că, de nu ai fi stat tu îna­inte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, stăpână, că tu izbă­vești pe robii tăi pururea din toate nevoile.
  Apoi Psalmul 50.

Cântarea 1, Glasul al 8-lea:

Irmosul:

Apa trecând-o ca pe uscat și din rău­tatea egiptenilor scăpând israeli­tea­­nul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nos­tru să-I cântăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, milu­iește-ne pe noi.
De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului și Fecioară, de rele și de nevoi mântuiește-mă.
Asupririle chinurilor mă tulbură și de multe necazuri se umple sufletul meu; alină-le, Fe­cioară, cu liniștea Fiului și Dumnezeului tău, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Slavă...,

Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Dumnezeu, te rog Fecioară, izbăvește-mă din nevoi, că, la tine scăpând, acum îmi tind și su­fletul și gândul meu.

Și acum...

F iind bolnav cu trupul și cu sufletul, cer­cetării celei dumnezeiești și purtării tale de grijă învrednicește-mă tu, Maica lui Dum­ne­zeu, ca ceea ce ești bună și Născătoarea Ce­lui bun.

Cântarea a 3-a:

Irmosul:

  Doamne, Cel ce ai făcut cele de dea­supra crugului ceresc și ai zidit Bise­rica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincio­șilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.

Folositoare și acoperământ vieții mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fe­cioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce ești pricina bunătăților și credincioșilor întărire, una întru tot lăudată.
Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea su­fletului și viforul scârbelor mele, că tu, mi­reasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul li­niștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.

Slavă...,

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăților, bogăția facerii de bine izvorăște-o tuturor, că toate le poți ca una care ai născut pe Hristos Cel puternic în­tru tărie, una preacurată.

Și acum...

Fiind cuprins de neputințe cumplite și de chinurile bolilor, tu, Fecioară, ajută-mi; cer aju­torul tău, Fecioară, că pe tine te știu comoară de tămăduiri neîmpuținată și necheltuită, ceea ce ești cu totul fără de prihană.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a și a 6-a:

Izbăvește de nevoi pe robii tăi, Născă­toare de Dumnezeu, că toți, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca și către un zid nestricat și folositor.
Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Năs­cătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cum­plit al trupului meu și vindecă durerea sufle­tu­lui meu.
Preotul zice ectenia:Miluiește-ne pe noi, Dumne­zeule..., la care pomenește pe cei pentru care se face paraclisul.Cântărețul:Doamne miluiește (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni...Și îndată sedealna, glasul al 2-lea:

Podobie: Cele de sus căutând...

Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebi­ruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dina­dinsul strigăm către tine, Născătoare de Dum­nezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.

Cântarea a 4-a:

Irmosul:

Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Tulburarea patimilor mele și viforul greșe­lilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul-Îndreptătorul, dumnezeiască mireasă.
Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l mie, ceea ce ai născut pe Cel milos­tiv și pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

Slavă...

Îndulcindu-ne, preacurată, cu harurile tale, ție cântare de mulțumire cântăm, știindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

Și acum...

Nădejde și întărire și zid de scăpare ne­mișcat câștigându-te pe tine, ceea ce ești întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.

Cântarea a 5-a:

Irmosul:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu po­run­cile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Umple, Preacurată, de veselie viața mea, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricată, ceea ce ai născut pricina veseliei.
Izbăvește-ne pe noi din nevoi, Născă­toare de Dumnezeu, curată, ceea ce ai născut Izbăvirea cea veșnică și Pacea care covârșește toată mintea.

Slavă...,

Risipește negura greșelilor mele, dumneze­iască mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască și veșnică.

Și acum...

Tămăduiește, curată, neputința sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, și sănă­tate, cu rugăciunile tale, dăruiește-mi.

Cântarea a 6-a:

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Dom­nul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, și ca Iona mă rog: Dum­nezeule, din stricăciune scoate-mă.

Cum a mântuit de moarte și de putrejune firea mea care era ținută de moarte și de pu­trejune, pe Sine Însuși dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului și Dumnezeului tău, să mă izbăvească și de răutățile vrăjmașului.
Pe tine te știu folositoare și păzitoare prea tare vieții mele, Fecioară, care risipești tulbu­rarea năpastelor și izgonești asupririle diavo­lilor; de aceea mă rog totdeauna: Izbăvește-mă de stricăciunea chinurilor mele.

Slavă...,

Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca un zid de scăpare și sufletelor mântuire desăvâr­șită și desfătare întru necazuri; de lumina ta pururea ne bucurăm, o, stăpână; și acum ne iz­băvește din nevoi și din chinuri.

Și acum...

Acum zac în patul durerilor și nu este tă­măduire trupului meu; ci mă rog ție, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lu­­mii și Tămăduitorul bolilor, ridică-mă din strică­ciunea durerilor.
Preotul pomenește pe cei pentru care se face pa­raclisul, așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a. Apoi ecfonisul și condacul, glasul al 6-lea:
Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiru­ită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajuto­­rul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îm­blânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul.
Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.

Apostolul Paraclisului Maicii Domnului

  Evrei (VII,7-17)
Diaconul:Înțelepciune.Preotul: Pace ție. Cântărețul: Și duhului tău. Aliluia..., glasul al 4-lea:
  Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.
Stih: Lumină spre descoperirea neamurilor.
  Evanghelia de la Paraclisului Maicii Domnului
  Luca I, 39-49, 56

Slavă...,glasul al 2-lea:

Părinte, Cuvinte și Duhule, Treime Sfântă, curățește mulțimea greșelilor noastre.

Și acum...

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dum­ne­zeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărăde­legile noastre.

Și stihirile acestea, glasul al 6-lea:

Podobie: Toată nădejdea...

Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciu­nea robilor tăi, că necazurile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor; acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii, pururea fiind biruiți; mângâ­iere nu avem afară de tine, stăpâna lumii. Nă­dejdea și folositoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre, ci le fă de folos.
Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rușinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci, cerând dar bun, primește dăruirea către cere­rea cea de folos.
Prefacerea celor necăjiți, izbăvirea celor neputincioși fiind, izbăvește pe robii tăi, Năs­cătoare de Dumnezeu Fecioară, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folosi­toare a credincioșilor.

Preotul zice:

Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta. Cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări. Înalță fruntea dreptmăritorilor creștini și tri­mite peste noi milele Tale cele bogate; pen­tru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioa­rei Maria; cu puterea cinstitei și de viață fă­că­toarei Cruci; cu folosințele cinstitelor puteri cerești celor fără de trup; cu rugăciunile cins­titului, măritului Prooroc Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan; ale Sfinților măriților și întru tot lăudaților Apostoli; ale celor între Sfinți Părinții noștri, mari dascăli și ierarhi: Va­sile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu cuvân­tătorul și Ioan Gură de Aur; cu ale Sfinților Ata­nasie cel Mare, Chiril și Ioan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei și ale Sfântului Ni­fon, patriarhul Constantinopolului; cu ale celor în­tre sfinți Părinților noștri: Nicolae al Mirelor Lichiei și Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni, Calinic Cernicanul, Iosif cel Nou, Io­rest și Sava, Antim Ivireanul, Iosif Mărturisi­­torul, Ghelasie, Leontie și Teodosie de la Brazi, și cu ale tuturor sfinților sfințiților ierarhi; cu ale sfin­ților, măriților și marilor Mucenici: Gheor­ghe, purtătorul de biruință, Dimitrie, izvorâ­torul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat și Ioan cel Nou; cu ale Sfântului Sfințitului Mu­cenic Ha­­ra­lambie; cu ale Sfântului Marelui Mucenic Nichita Romanul; cu ale Sfinților Mu­cenici Serghie și Vah, Ioan Valahul și Oprea; cu ale Sfinților Mărturisitori Ioan și Moise, Cons­tantin Voievod și fiii săi Cons­tantin, Ștefan, Radu și Matei, Ianache sfetni­cul; cu ale Sfân­tului Voievod Ștefan cel Mare și cu ale tu­turor bunilor biruitori mucenici; cu ale prea­cuvioșilor și de Dumnezeu purtăto­rilor Părin­ților noștri: Grigorie Decapolitul, Ni­codim cel Sfințit, Dimitrie cel Nou, Visa­rion și So­fronie, Ioan, Antonie, Daniil, Gher­man, Ioan Hozevitul, Vasile de la Poiana Mă­rului, Te­o­dora, și cu ale Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva; cu ale Sfântului (N) a că­rui po­menire o săvârșim astăzi; cu ale Sfinților și drepților dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana și cu ale tuturor sfinților, rugămu-ne, Mult-mi­lostive, Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoșii, care ne rugăm Ție, și ne miluiește pe noi.

  Doamne miluiește (de 12 ori), apoi preotul zice ec­fonisul: Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni...

Cântarea a 7-a:

Irmosul:

Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Ba­bilon oarecând, cu credința Treimii, vă­paia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Când ai vrut să tocmești mântuirea noas­tră, Mântuitorule, Te-ai sălășluit în pântecele Fecioarei, pe care ai arătat-o folositoare lumii. Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Maică preacurată, roagă pe Domnul mi­lei, pe Care L-ai născut, să izbăvească de pă­cate și de întinăciune sufletească pe cei ce strigă cu credință: Binecuvântat ești, Dumnezeul pă­rinților noștri.

Slavă...,

Comoară de mântuire și izvor de curăție, turn de tărie și ușă de pocăință, pe ceea ce Te-a născut pe Tine ai arătat-o celor ce strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum...

De neputințele trupești și de păcatele sufle­tești, pe cei ce vin cu dragoste către acoperă­mântul tău cel dumnezeiesc, învrednicește-i să fie tămăduiți, Născătoare de Dumnezeu, care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.

Cântarea a 8-a:

Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile în­gerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Nu trece cu vederea pe cei ce au tre­buință de ajutor de la tine, Fecioară, pe cei care cântă și te preaînalță întru toți vecii.

Tămăduiește neputința sufletului meu și durerile chinurilor mele, Fecioară, ca să te slă­vesc, curată, în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Bogăție de tămăduiri verși, Fecioară, celor ce te laudă cu credință și preaînalță nașterea ta cea de negrăit.

Și acum…

Tu izgonești asuprirea și năvălirea pati­mi­lor, Fecioară; pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.
Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne în­chi­năm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oș­tile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Să nu întorci fața ta de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a șters toată lacrima de pe fața tuturor.
Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei și ai pierdut grija păcatului.

Slavă...,

Cu strălucirea luminii tale luminează, Fe­cioară, negura neștiinței și o izgonește de la cei ce cu credință te mărturisesc pe tine Născă­toare de Dumnezeu.

Și acum...

Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduiește-mă, Fecioară, și mă în­toarce din boală în sănătate.

Catavasia:

O, prealuminate nor, Maica lui Dumne­zeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare și atotputernică, și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ție, că toate le poți câte le voiești.

Apoi:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Năs­cătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvân­tul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născă­toare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi stihirile acestea, glasul al 2-lea:

Podobie: Când de pe lemn...

Pentru toți care scapă cu credință întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună; că noi, păcătoșii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în neca­zuri, pururea fiind încărcați cu multe păcate, Maica Dumnezeului Celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăvești pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul și neamul...

Tuturor necăjiților bucurie și asupriților fo­lositoare și flămânzilor dătătoare de hrană, străi­nilor mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioși acope­ră­mânt și sprijinire, toiag bătrâneților tu ești Preacurată, Maica Dumnezeului Celui de sus; pentru aceea, ție ne rugăm: Grăbește și milu­iește pe robii tăi.

Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.

Bucură-te, Fecioară preacurată; bucură-te cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucu­ră-te, ceea ce ai crescut Strugurele cel de taină; bucură-te, ușa cerului și rugul cel nears; bucu­ră-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioșilor; bucură-te, apărătoarea și scăparea tuturor crești­nilor, stăpână.

Slavă..., Și acum..., glasul al 8-lea:

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucu­ră-te, scăpare; bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, care ești slava creș­ti­nilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.
În timp ce preotul cădește altarul și poporul, se cântă aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:

Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe stăpâna lumii, cu cântări să o cinstim.
Pentru păcatele mele cele multe mi se îm­bolnăvește trupul și slăbește sufletul meu; la tine scap, ceea ce ești plină de daruri; nădej­dea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută.
Stăpâna și Maica Izbăvitorului, primește rugăciunea nevrednicilor robilor tăi, ca să fii folositoare, către Cel ce S-a născut din tine, o, stăpâna lumii, fii mijlocitoare.
Cântăm cu osârdie acum cântare de bucu­rie ție, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu Înaintemergătorul și cu toți sfinții, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi.
Toate oștile îngerești, Înaintemergătorul Dom­nului, cei doisprezece Apostoli și toți sfinții, împreună cu Născătoarea de Dumne­zeu, faceți rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.
Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă scăpare nu știu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluiește-mă, nădej­dea creștinilor.

Apoi: Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru...
Preotul: Că a Ta este împărăția...

Și troparele, glasul al 6-lea:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pre noi.

Slavă...,

Doamne, miluiește-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomenii fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi sun­tem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecu­­vântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mân­tuirea neamului creștinesc.

Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne mi­luiește.

Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire și chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) și pentru ca să li se ierte lor toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.

Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).

Încă ne rugăm ca să fie păzit sfânt locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate orașele și satele, de boală, de foamete, de cutre­mur, de potop, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi; pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și Iubitorul de oameni Dum­nezeul nostru și să-Și întoarcă toată mânia care se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de îngrozirea Lui cea dreaptă, care este asu­pra noastră, și să ne miluiască pe noi.

Cântărețul: Doamne miluiește (de 40 ori).

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mântui­torul nostru, nădejdea tuturor marginilor pă­mântului și a celor ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne, pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.

Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori). Preotul zice ecfonisul:

Că milostiv și iubitor de oameni Dumne­­zeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii ve­cilor. Amin.
Apoi preotul face otpustul cel mic.

Adormirea Maicii Domnului

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.
Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Calendar.August 2013

Sfantul Nifon patriarhul Constantinopolului

Sfantul Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.

In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice.

Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica. O insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508.

Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si stergerea greselii lui Radu Voda. Gavriil Protul noteaza in lucrarea despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda, care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din tara. Si - mare minune! - spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si intunecat, plin de puroi si de putoare. S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare multumire“.

Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.

Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Sursa:Crestinortodox.ro

Schimbarea la față

„Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L". Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți.” —

 Matei 17:1-9

Sfintii sapte tineri din Efes

Sfintii sapte tineri din Efes sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin. Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu (249-251). Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei lor, sa fie mantuiti.

Cand au aflat ca numele lor au fost citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera. Afland imparatul despre aceasta, a poruncit zidirea intrarii in pestera, ca acestia sa moara prin infometare sau sufocare.

Pentru ca faptele lor sa fie tinute minte de cei ce vor urma, Teodor si Rufin, doi crestini, au scris pe doua table de plumb viata lor si le-au pus langa pietrele ce astupau pestera.

Dar Dumnezeu, prin purtarea Sa de grija, a adus somn asupra celor sapte tineri, care a durat doua sute de ani.

Amintim ca in vremea imparatului Teodosie s-a ivit o disputa despre invierea mortilor. Teodosie s-a rugat mult lui Dumnezeu sa-i descopere adevarul.

Si ca raspuns, in timpul disputei, niste pastori au luat piatra cu care era zidita pestera pentru a face un zid de imprejmuire pentru staulul oilor. In acel moment, cei sapte tineri s-au trezit din somnul de sute de ani. Aceasta minune a intarit credinta oamenilor in inviere.

Treziti din somn, Iamvlih a mers in cetate sa cumpere paine cu bani din timpul domniei lui Deciu. Ajuns la intrarea in oras, el ramase uimit pentru ca a vazut semnul Sfintei Cruci la toate portile si usile. Era foarte dezorientat, caci nu mai cunostea nici orasul. Cand a dorit sa cumpere paine, vanzatorul, vazand banii, a crezut ca acesta este posesorul unei comori, caci acei bani purtau chipul unui alt imparat. Iamvlih marturiseste de unde are banii si ajunsi la pestera, au aflat placile de plumb cu istoria sfintilor. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu.

Auzind despre acestea, imparatul Teodosie a venit la Efes si, intrand in pestera, s-a inchinat acestor sfinti.

Dupa o saptamana de la minunata lor trezire, tinerii au adormit somnul mortii celei firesti, intru asteptarea Invierii de obste.

Imparatul Teodosie a dorit sa ia si sa aseze trupurile lor in racle de aur, insa tinerii s-au infatisat in vis inaintea imparatului si i-au cerut sa fie lasati in pestera in care au adormit intai.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Aducerii moastelor Cuvioasei Mucenite Evdochia;
- Sfantului Mucenic Tatuil;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul.

Legenda Icoanei Maicii Domnului - Prodromița

                                                                                     

 
La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos).  Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.
Ctitorii Mănăstirii Bucium, ieromonahii Nifon și Nectarie, i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului, pe care voiau să o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post și rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reușea să-l picteze. Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mai mică și nu la Muntele Athos. Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză și s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi și a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar batranul a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat și nefăcut de mână omenească.
Auzindu-se de această minune, au început să vină aici o mulțime de bolnavi în speranța vindecării. Temându-se că domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon și Nectarie au luat icoana cu ei și au plecat spre Muntele Athos. Legenda povestește că un pictor de la Episcopia Dunării de Jos din Galați nu a crezut că icoana s-a pictat singură, spunând că sunt basme călugărești și că el poate să facă una și mai frumoasă. În acel moment, Maica Domnului și-a întors fața către el, iar pictorul s-a speriat. Ajunși la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai când a văzut-o. Tot legenda spune că icoana își schimbă fața după teritoriul unde se află: în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos capătă chip de grecoaică, în Africa chipul devine negru.

Localizarea Manastirii Bucium

Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” Bucium este situată pe strada Păun, nr. 14,  lângă Drumul Naţional 24, la ieşirea din Iaşi spre Vaslui

Istoricul Manastirii Bucium Iasi

Începuturile acestei mănăstiri îşi au obârşia legată de întemeierea schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX - lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, după ce au pus bazele întemeierii schitului athonit, au întemeiat la Bucium o mică sihăstrie cu rânduială de obşte asemănătoare celeia din Sfântul Munte, scopul acesteia fiind atât duhovnicesc cât şi misionar filantropic, pentru ajutorarea călugărilor români aflaţi în Sfântul Munte. Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II - lea, constituită din 3000 de galbeni şi o suprafaţă de teren de 4,1 hectare. Prima bisericuţă era încadrată intr-o clădire patrulateră, nu avea turlă, având înfăţişarea unui paraclis, care a fost sfinţit în anul 1871.
Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru mitropoliţii Moldovei.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”. Între anii 1950 - 1977, în timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan ( 1950 - 1956 ) şi Iustin Moisescu ( 1957 - 1977 ) şi în timpul vrednicului de pomenire stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.