Rugăciune către Maica Domnului
Preacurată Maică a Domnului, a puterilor de sus, împărăteasa cerului și a pământului, atotputernică apărătoare și tărie a noastră, primește această cântare de laudă și de mulțumire de la noi, nevrednicii robii tăi. Înalță rugăciunile noastre la tronul lui Dumnezeu și Fiul tău, ca să fie milostiv nedreptăților noastre. Să adauge harul Său tuturor celor ce cinstesc preacinstit numele tău și cu credință și cu dragoste se închină făcătoarei de minuni icoanei tale. Că nu suntem vrednici să fim miluiți de Dânsul și pentru aceasta năzuim la tine, că ești acoperitoarea noastră și grabnică ajutătoare. Auzi-ne pe noi, cei ce ne rugăm ție; ocrotește-ne pe noi cu atotputernicul tău Acoperământ și cere de la Dumnezeu Fiul tău să dea păstoriților noștri sfințenie, ca să privegheze și să ocârmuiască sufletele noastre; ocârmuitorilor de orașe înțelepciune și putere, judecătorilor, dreptate și necăutare la față, învățătorilor minte și smerită înțelepciune; asupriților, răbdare; asupritorilor, frică de Dumnezeu; celor mâhniți răbdare și bucurie duhovnicească; neînfrânaților înfrânare; și nouă, tuturor, duhul înțelepciunii și al cucerniciei, duhul milostivirii și al blândeții, duhul curăției și al dreptății. Așa, Doamnă preasfântă, milostivește-te asupra noastră și asupra neputinciosului tău popor. Pe cei rătăciți povățuiește-i pe calea cea bună, pe cei bătrâni îi sprijinește, pe prunci îi păzește și pe noi, pe toți, ne apără și ne ocrotește cu milostivirea ta. Pe toți, scoate-ne din adâncul păcatului și ne luminează ochii inimii noastre spre căutarea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, în această viață, iar la înfricoșătoarea judecată să te rogi pentru noi către Fiul tău și Dumnezeul nostru. Că tu, Doamnă, ești slava celor cerești și nădejdea pământenilor. Tu ești, după Dumnezeu, nădejdea și apărătoarea noastră, a tuturor celor ce ne rugăm ție cu credință. Deci ne rugăm ție, Atotputernică ajutătoarea noastră, și ție ne predăm pe noi înșine, unul pe altul și toată viața noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin. Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge. Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii. Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți. Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului
Sfântul Alexandru a fost protopop şi horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan, întâiul Patriarh al Constantinopolului, fiind înfrumuseţat cu toate faptele bune. Când s-a adunat în Niceea întâiul Sinod a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, Patriarhul Mitrofan, neputând să se ducă la acel sobor, din pricina bătrâneţilor şi slăbiciunii trupeşti, a trimis pe acest Alexandru, apărător al dreptei credinţe. El, şezând în sobor în locul patriarhului său, s-a luptat mult pentru dreapta credinţă împotriva răucredinciosului Arie. După săvârşirea Sinodului, Alexandru întorcându-se din Niceea în Constantinopol, îngerul Domnului s-a arătat fericitului Mitrofan, spunându-i că i se apropie sfârşitul şi poruncindu-i să-l lase după sine ca patriarh pe Alexandru, zicând: "După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău".
Sfântul Alexandru, păstorind Biserica lui Hristos ani îndestulaţi, a ajuns la adânci bătrâneţi; iar când a fost aproape de sfârşit, oile cele cuvântătoare au înconjurat patul păstorului lor şi-l între-bau: "Părinte, cui ne laşi pe noi, fiii tăi? Pe cine vei pune în locul tău, care, mergând pe urmele tale, ar putea să îndrepte bine Biserica?" Iar el, arătând spre cei doi bărbaţi cinstiţi, spre preotul Pavel şi spre diaconul Macedonie, a zis: "De voiţi să aveţi păstor învăţător şi strălucit prin fapte bune, alegeţi-l pe Pavel; iar de voiţi să-l aveţi numai frumos la faţă şi cu podoaba din afară cinstit, atunci alegeţi-vă pe Macedonie!" Acestea zicându-le, Preasfinţitul Patriarh Alexandru şi-a dat sufletul, având de la naşterea sa nouăzeci şi opt de ani.
Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului,
precum a fost înaintea Domnului său cu naşterea, tot aşa i se cădea să
fie înainte şi cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a
propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma
mea... Astfel a propovăduit venirea Domnului şi sufletelor care erau
ţinute în iad ale sfinţilor strămoşi, căci acum s-a arătat în lume Mesia
cel aşteptat. Şi precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru
păcatele oamenilor, tot aşa şi Mergătorul Său înainte a suferit moarte
mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.
Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul
lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra
odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat
mai întâi de soţie pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, şi a
petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumuseţea Irodiadei,
femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soţie, învoindu-se astfel
la pofta lui necurată. El, după dorinţa acelei desfrânate, a gonit pe
femeia sa cea dintâi după lege şi a luat-o pe ea, femeia fratelui său -
împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se
cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută
dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă
văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat
după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia
Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui şi mare rău i-a făcut,
făcându-se ca un răpitor desfrânat şi amestecător de sânge.
Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan
Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor
omeneşti şi propovăduitorul pocăinţei; ci mustra pe faţă pe Irod
înaintea tuturor, ca pe un desfrânat şi răpitor - apucătorul soţiei
fratelui său -, şi zicea: Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui
Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce
pe Ioan în temniţă, legat cu lanţuri. Dar mai ales Irodiada se mânia
asupra sfântului şi voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o
însuşi Irod şi păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod
n-a voit să-l omoare, ştiind pe Ioan că este bărbat drept şi sfânt, şi
pe care mai înainte îl asculta cu plăcere şi luând aminte la cuvintele
lui, multe le făcea bine şi se temea să-l ucidă. El însă nu se temea aşa
de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei
zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un
prooroc... Ca poporul să nu se scoale asupra lui şi să ridice tulburare,
de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe proorocul Ioan
Botezătorul, cel iubit şi cinstit de toţi, ci îl chinuia pe dânsul numai
prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului
său.
Sfântul Ioan a stat în temniţă multă vreme şi se adunau la dânsul
ucenicii lui, pe care el, învăţându-i mult la viaţa cea îmbună-tăţită şi
după Legea lui Dumnezeu, îi încredinţa pe ei despre Mesia, Care venise
acum în lume şi la Care îi şi trimitea pe dânşii, precum se povesteşte
în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos,
a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-l întrebe pe el: Tu eşti Cel ce
va să fie, sau să aşteptăm pe altul? Nu doar că neştiind de El, a trimis
ca să-l întrebe, căci cum nu-L ştia pe Acela pe Care el L-a botezat?
Cum nu ştia el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus
şi a auzit glasul Tatălui mărturisindu-i, şi el însuşi i-a mărturisit,
arătându-l cu degetul şi zicând: Iată mielul lui Dumnezeu... Ci că
ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul
Hristos şi să se încredinţeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca
să mântuiască neamul omenesc.
După aceea a sosit ziua în care Irod se obişnuise a săvîrşi ziua
naşterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari
şi pe toate căpeteniile Galileei, şi le-a făcut un ospăţ mare. La acest
ospăţ, fiica Irodiadei, jucând şi placând lui Irod şi celor ce şedeau cu
dânsul, a cerut de la dânsul - după povaţa maicii sale cea rea, - capul
Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câştigat ce a cerut, căci Irod
se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar şi jumătate din împărăţie.
Ticălosul, nevrând să-şi calce jurământul, nici să mâhnească pe
jucătoare şi pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea
să ucidă pe Ioan, şi, uitând sfinţenia aceluia, s-a umplut de
îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; şi, trimiţând îndată
pe călău în temniţă, a poruncit să-i taie capul lui Ioan şi să-l aducă
pe tipsie.
Astfel Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniţă,
noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada.
Sfântul Evanghelist Marcu povesteşte că acel ospăţ urât s-a numit cină.
Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea
târziu, şi după ce s-au îmbătat şi s-au desfătat destul prin jucarea
fetei celei fără de ruşine, atunci s-a săvârşit acea nedreaptă ucidere.
Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui
ospăţ, picurând încă sângele - precum spun unii -, acel cap a grăit
aceleaşi cuvinte mustrătoare: Nu ţi se cade să ai de soţie pe femeia lui
Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de faţă
la ospăţul acela, când au văzut capul de om, aducîn-du-se pe tipsie ca o
mâncare şi, curgând sângele, că mişcă încă buzele şi grăieşte cuvinte!
Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa.
Irodiada, luându-l, înţepa cu acul limbă care mustra fărădelegea lor.
Şi, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu
trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup,
şi să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea
trupul cel scos din temniţă, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a
îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi
necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când
se prăznuieşte aflarea cinstitului lui cap.
După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a
făcut o altă răutate şi mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul
nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru
noi, precum grăieşte de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostaşii
săi, ocărind şi batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă şi
L-a întors la Pilat.
După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigaşului
de prooroc şi a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte
sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al
lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, şi
batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică
pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.
Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăţie şi de viaţă cu
Irodiada şi cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind
să-şi răzbune pentru necinstea şi batjocura care s-a făcut fiicei lui, a
adunat putere de oaste şi s-a dus asupra lui Irod. Asemenea şi Irod,
adunându-şi puterea sa, a ieşit împotriva lui Areta. Deci, fiind război
tare din amândouă părţile, ostaşii arabilor au biruit pe ai lui Irod, şi
i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând
numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de
stăpânirea tetrarhiei sale şi de toate bogăţiile. El a fost trimis în
surghiun împreună cu desfrânata şi cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum,
cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.
Acolo s-a sfârşit în strâmtoare şi în rea pătimire, văzând mai
întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind
vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o
trebuinţă oarecare şi, mergând pe gheaţă, s-a rupt gheaţa sub dânsa şi
s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheaţa i-a
strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl
avea pe gheaţă. Ea a stat aşa spânzurata, până ce gheaţa cea ascuţită
i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheaţă stârvul ei cel
necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod şi Irodiadei,
precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de
sabie, ci de gheaţă. Aşa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu,
jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al
Sfântului Ioan.
După aceasta şi acel nelegiuit ucigaş Irod cu spurcata Irodiada, au
pierit cu zgomot; căci se povesteşte despre dânşii că i-au înghiţit
pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viaţa sa, tot aşa şi după
sfârşit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând
înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe
Dumnezeu, cel ce S-a arătat în trup şi a veselit pe sfinţii strămoşi, cu
care, după stricarea iadului, scoţându-se de acolo, după învierea lui
Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăţie; ca un
feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi
propovăduitor, ca un prooroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător şi
ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povăţuiască şi pe
noi la calea adevăratei pocăinţe şi să ne învrednicească Împărăţiei
cereşti, Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava
împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.
Sursa;doxologia.ro
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer
așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă
astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de
cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse
Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin
Slavă..., Și acum...
Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru (de trei ori).
Apoi Psalmul 142.
Dumnezeu este Domnul... (de trei ori).
Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:
Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi,
păcătoșii și smeriții, și să cădem cu pocăință, strigând din adâncul
sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește că
pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe
tine, singură nădejde te-am câștigat (de două ori).
Slavă..., Și acum...
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu,
pururea a spune puterile tale noi, nevrednicii. Că, de nu ai fi stat
tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi?
Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine,
stăpână, că tu izbăvești pe robii tăi pururea din toate nevoile.Apoi Psalmul 50.
Cântarea 1, Glasul al 8-lea:
Irmosul:
Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând
israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I
cântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg căutând mântuire; o, Maică a Cuvântului și Fecioară, de rele și de nevoi mântuiește-mă.
Asupririle chinurilor mă tulbură și de multe necazuri se umple sufletul meu; alină-le, Fecioară, cu liniștea Fiului și Dumnezeului tău, ceea ce ești cu totul fără de prihană.
Slavă...,
Pe tine, ceea ce ai născut pe
Mântuitorul și Dumnezeu, te rog Fecioară, izbăvește-mă din nevoi, că, la
tine scăpând, acum îmi tind și sufletul și gândul meu.
Și acum...
F iind bolnav cu trupul și cu
sufletul, cercetării celei dumnezeiești și purtării tale de grijă
învrednicește-mă tu, Maica lui Dumnezeu, ca ceea ce ești bună și
Născătoarea Celui bun.
Cântarea a 3-a:
Irmosul:
Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit
Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești
marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de
oameni.
Te rog, Fecioară, risipește-mi tulburarea sufletului și viforul scârbelor mele, că tu, mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniștii ai născut, ceea ce ești de Dumnezeu fericită.
Slavă...,
Ceea ce ai născut pe Făcătorul de
bine, Care este pricina bunătăților, bogăția facerii de bine izvorăște-o
tuturor, că toate le poți ca una care ai născut pe Hristos Cel puternic
întru tărie, una preacurată.
Și acum...
Fiind cuprins de neputințe cumplite și
de chinurile bolilor, tu, Fecioară, ajută-mi; cer ajutorul tău,
Fecioară, că pe tine te știu comoară de tămăduiri neîmpuținată și
necheltuită, ceea ce ești cu totul fără de prihană.
Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a și a 6-a:
Izbăvește de nevoi pe robii tăi,
Născătoare de Dumnezeu, că toți, după Dumnezeu, la tine scăpăm, ca și
către un zid nestricat și folositor.Caută cu milostivire, cu totul lăudată, Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu și vindecă durerea sufletului meu.
Preotul zice ectenia:Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule..., la care pomenește pe cei pentru care se face paraclisul.Cântărețul:Doamne miluiește (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni...Și îndată sedealna, glasul al 2-lea:
Podobie: Cele de sus căutând...
Ceea ce ești rugătoare caldă și zid nebiruit, izvor de milă și lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu, stăpână: Vino degrab și ne izbăvește pe noi din nevoi, ceea ce ești singura grabnic folositoare.
Cântarea a 4-a:
Irmosul:
Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.
Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l mie, ceea ce ai născut pe Cel milostiv și pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.
Slavă...
Îndulcindu-ne, preacurată, cu harurile tale, ție cântare de mulțumire cântăm, știindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.
Și acum...
Nădejde și întărire și zid de scăpare nemișcat câștigându-te pe tine, ceea ce ești întru tot lăudată, de tot necazul ne izbăvim.
Cântarea a 5-a:
Irmosul:
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.
Izbăvește-ne pe noi din nevoi, Născătoare de Dumnezeu, curată, ceea ce ai născut Izbăvirea cea veșnică și Pacea care covârșește toată mintea.
Slavă...,
Risipește negura greșelilor mele,
dumnezeiască mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut
Lumina cea dumnezeiască și veșnică.
Și acum...
Tămăduiește, curată, neputința sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale, și sănătate, cu rugăciunile tale, dăruiește-mi.
Cântarea a 6-a:
Irmosul:
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele;
că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad,
și ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.
Pe tine te știu folositoare și păzitoare prea tare vieții mele, Fecioară, care risipești tulburarea năpastelor și izgonești asupririle diavolilor; de aceea mă rog totdeauna: Izbăvește-mă de stricăciunea chinurilor mele.
Slavă...,
Pe tine, Fecioară, te-am dobândit ca
un zid de scăpare și sufletelor mântuire desăvârșită și desfătare întru
necazuri; de lumina ta pururea ne bucurăm, o, stăpână; și acum ne
izbăvește din nevoi și din chinuri.
Și acum...
Acum zac în patul durerilor și nu este
tămăduire trupului meu; ci mă rog ție, celei bune, care ai născut pe
Dumnezeu, Mântuitorul lumii și Tămăduitorul bolilor, ridică-mă din
stricăciunea durerilor.Preotul pomenește pe cei pentru care se face paraclisul, așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a. Apoi ecfonisul și condacul, glasul al 6-lea:
Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoșilor; ci sârguiește ca o bună spre ajutorul nostru, care cu credință strigăm către tine: Grăbește spre rugăciune și te nevoiește spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
Prochimen, glasul al 4-lea:
Pomeni-voi numele Tău în tot neamul și neamul.Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.
Apostolul Paraclisului Maicii Domnului
Evrei (VII,7-17)Diaconul:Înțelepciune.Preotul: Pace ție. Cântărețul: Și duhului tău. Aliluia..., glasul al 4-lea:
Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace.
Stih: Lumină spre descoperirea neamurilor.
Evanghelia de la Paraclisului Maicii Domnului
Luca I, 39-49, 56
Slavă...,glasul al 2-lea:
Părinte, Cuvinte și Duhule, Treime Sfântă, curățește mulțimea greșelilor noastre.
Și acum...
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curățește mulțimea greșelilor noastre.Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile noastre.
Și stihirile acestea, glasul al 6-lea:
Podobie: Toată nădejdea...
Ajutorului omenesc nu ne încredința pe
noi, Preasfântă Stăpână, ci primește rugăciunea robilor tăi, că
necazurile ne cuprind și nu putem răbda săgetările diavolilor;
acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoșii,
pururea fiind biruiți; mângâiere nu avem afară de tine, stăpâna lumii.
Nădejdea și folositoarea credincioșilor, nu trece rugăciunile noastre,
ci le fă de folos.Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese rușinat, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; ci, cerând dar bun, primește dăruirea către cererea cea de folos.
Prefacerea celor necăjiți, izbăvirea celor neputincioși fiind, izbăvește pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pacea celor din războaie, liniștea celor înviforați, singura folositoare a credincioșilor.
Preotul zice:
Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta.
Cercetează lumea Ta cu milă și cu îndurări. Înalță fruntea
dreptmăritorilor creștini și trimite peste noi milele Tale cele bogate;
pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de
Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață
făcătoarei Cruci; cu folosințele cinstitelor puteri cerești celor fără
de trup; cu rugăciunile cinstitului, măritului Prooroc
Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan; ale Sfinților măriților și
întru tot lăudaților Apostoli; ale celor între Sfinți Părinții noștri,
mari dascăli și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu
cuvântătorul și Ioan Gură de Aur; cu ale Sfinților Atanasie cel Mare,
Chiril și Ioan cel Milostiv, patriarhii Alexandriei și ale Sfântului
Nifon, patriarhul Constantinopolului; cu ale celor între sfinți
Părinților noștri: Nicolae al Mirelor Lichiei și Spiridon al
Trimitundei, făcătorii de minuni, Calinic Cernicanul, Iosif cel Nou,
Iorest și Sava, Antim Ivireanul, Iosif Mărturisitorul, Ghelasie,
Leontie și Teodosie de la Brazi, și cu ale tuturor sfinților sfințiților
ierarhi; cu ale sfinților, măriților și marilor Mucenici: Gheorghe,
purtătorul de biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir, Teodor Tiron,
Teodor Stratilat și Ioan cel Nou; cu ale Sfântului Sfințitului Mucenic
Haralambie; cu ale Sfântului Marelui Mucenic Nichita Romanul; cu ale
Sfinților Mucenici Serghie și Vah, Ioan Valahul și Oprea; cu ale
Sfinților Mărturisitori Ioan și Moise, Constantin Voievod și fiii săi
Constantin, Ștefan, Radu și Matei, Ianache sfetnicul; cu ale
Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și cu ale tuturor bunilor biruitori
mucenici; cu ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtătorilor
Părinților noștri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfințit, Dimitrie
cel Nou, Visarion și Sofronie, Ioan, Antonie, Daniil, Gherman, Ioan
Hozevitul, Vasile de la Poiana Mărului, Teodora, și cu ale
Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva; cu ale Sfântului (N) a cărui
pomenire o săvârșim astăzi; cu ale Sfinților și drepților dumnezeiești
Părinți Ioachim și Ana și cu ale tuturor sfinților, rugămu-ne,
Mult-milostive, Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoșii, care ne rugăm Ție,
și ne miluiește pe noi.
Doamne miluiește (de 12 ori), apoi preotul zice ecfonisul: Cu mila și cu îndurările și cu iubirea de oameni...
Cântarea a 7-a:
Irmosul:
Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința
Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților
noștri, bine ești cuvântat.
Maică preacurată, roagă pe Domnul milei, pe Care L-ai născut, să izbăvească de păcate și de întinăciune sufletească pe cei ce strigă cu credință: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.
Slavă...,
Comoară de mântuire și izvor de
curăție, turn de tărie și ușă de pocăință, pe ceea ce Te-a născut pe
Tine ai arătat-o celor ce strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul
părinților noștri.
Și acum...
De neputințele trupești și de păcatele
sufletești, pe cei ce vin cu dragoste către acoperământul tău cel
dumnezeiesc, învrednicește-i să fie tămăduiți, Născătoare de Dumnezeu,
care ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.
Cântarea a 8-a:
Irmos: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Nu trece cu vederea pe cei ce au trebuință de ajutor de la tine, Fecioară, pe cei care cântă și te preaînalță întru toți vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.
Bogăție de tămăduiri verși, Fecioară, celor ce te laudă cu credință și preaînalță nașterea ta cea de negrăit.
Și acum…
Tu izgonești asuprirea și năvălirea patimilor, Fecioară; pentru aceea te lăudăm întru toți vecii.Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-I și preaînălțându-L întru toți vecii.
Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.
Cântarea a 9-a:
Irmosul:
Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară
curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de
trup.
Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei și ai pierdut grija păcatului.
Slavă...,
Cu strălucirea luminii tale luminează,
Fecioară, negura neștiinței și o izgonește de la cei ce cu credință te
mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.
Și acum...
Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduiește-mă, Fecioară, și mă întoarce din boală în sănătate.
Catavasia:
O, prealuminate nor, Maica lui
Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi surpă-i cu dreapta ta cea
stăpânitoare și atotputernică, și celor ce sunt în necazuri le ajută, pe
cei asupriți îi mântuiește și dezleagă de păcate pe cei ce se roagă
ție, că toate le poți câte le voiești.
Apoi:
Cuvine-se cu adevărat să te fericim,
Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și
Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și
mai slăvită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune,
pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare
de Dumnezeu, te mărim.
Apoi stihirile acestea, glasul al 2-lea:
Podobie: Când de pe lemn...
Pentru toți care scapă cu credință
întru acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce ești bună; că noi,
păcătoșii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu în nevoi și în
necazuri, pururea fiind încărcați cu multe păcate, Maica Dumnezeului
Celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăvești pe noi,
robii tăi, din toate nevoile.
Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul și neamul...
Tuturor necăjiților bucurie și
asupriților folositoare și flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor
mângâiere, celor învăluiți adăpostire, bolnavilor cercetare, celor
neputincioși acoperământ și sprijinire, toiag bătrâneților tu ești
Preacurată, Maica Dumnezeului Celui de sus; pentru aceea, ție ne rugăm:
Grăbește și miluiește pe robii tăi.
Stih: Ascultă, fiică, și vezi și pleacă urechea ta și uită poporul tău și casa părintelui tău.
Bucură-te, Fecioară preacurată;
bucură-te cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce
ai crescut Strugurele cel de taină; bucură-te, ușa cerului și rugul cel
nears; bucură-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor;
bucură-te, mântuirea credincioșilor; bucură-te, apărătoarea și scăparea
tuturor creștinilor, stăpână.
Slavă..., Și acum..., glasul al 8-lea:
Bucură-te, lauda a toată lumea;
bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te, scăpare;
bucură-te, ceea ce ești sfeșnic de aur; bucură-te, Preacurată, care ești
slava creștinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu;
bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, biserică;
bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.În timp ce preotul cădește altarul și poporul, se cântă aceste tropare ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul al 8-lea:
Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile și mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a izbăvit pe noi din blestem, pe stăpâna lumii, cu cântări să o cinstim.
Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul meu; la tine scap, ceea ce ești plină de daruri; nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută.
Stăpâna și Maica Izbăvitorului, primește rugăciunea nevrednicilor robilor tăi, ca să fii folositoare, către Cel ce S-a născut din tine, o, stăpâna lumii, fii mijlocitoare.
Cântăm cu osârdie acum cântare de bucurie ție, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu. Cu Înaintemergătorul și cu toți sfinții, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca să ne mântuiască pe noi.
Toate oștile îngerești, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli și toți sfinții, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceți rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.
Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă scăpare nu știu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluiește-mă, nădejdea creștinilor.
Preotul: Că a Ta este împărăția...
Și troparele, glasul al 6-lea:
Miluiește-ne pe noi, Doamne,
miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această
rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi,
miluiește-ne pre noi.
Slavă...,
Doamne, miluiește-ne pe noi că întru
Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomenii fărădelegile
noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de
vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul
Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu
Ușa milostivirii deschide-o nouă,
binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi, cei ce
nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești
mântuirea neamului creștinesc.
Preotul zice ectenia:
Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm pentru mila, viața,
pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, buna-sporire și
chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N) și pentru ca să li se ierte lor
toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.
Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori).
Încă ne rugăm ca să fie păzit sfânt
locașul acesta, țara aceasta, orașul (satul) acesta și toate orașele și
satele, de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie,
de venirea altor neamuri asupra noastră și de războiul cel dintre noi;
pentru ca milostiv, blând și lesne iertător să ne fie nouă Bunul și
Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru și să-Și întoarcă toată mânia care
se pornește asupra noastră, să ne izbăvească pe noi de îngrozirea Lui
cea dreaptă, care este asupra noastră, și să ne miluiască pe noi.
Cântărețul: Doamne miluiește (de 40 ori).
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule,
Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor
ce sunt pe mare departe, și, Milostive, milostiv fii nouă, Stăpâne,
pentru păcatele noastre și ne miluiește pe noi.
Cântărețul: Doamne miluiește (de trei ori). Preotul zice ecfonisul:
Că milostiv și iubitor de oameni
Dumnezeu ești și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului
Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.Apoi preotul face otpustul cel mic.
Adormirea Maicii Domnului
Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.
Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.
Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".
Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".
Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.
Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.
Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.
Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.
Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.
Sfantul Nifon patriarhul Constantinopolului
Sfantul Nifon
s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada
1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de
vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon.
In anul 1483 este chemat la slujirea
arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai
trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon,
trecut la cele vesnice.
Sultanul Baiazid al II-lea l-a
indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea
Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata
orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a
petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea
Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou
exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu
cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in
1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica. O
insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora
acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se
retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea
Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508.
Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor,
aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si
stergerea greselii lui Radu Voda. Gavriil Protul noteaza in lucrarea
despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus
deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna
cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda,
care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din
tara. Si - mare minune! - spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa
arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care
facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda
descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier
si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut
marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si
intunecat, plin de puroi si de putoare. S-a deschis si sicriul sfantului
Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul
lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele
singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare
multumire“.
Aratandu-i-se domnitorului in chip
minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie
asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si
inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de
multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a
Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent.
Sfantul Nifon este primul sfant
canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de
Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.
Sursa:Crestinortodox.ro
Schimbarea la față
„Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L". Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morți.” —
Matei 17:1-9
Sfintii sapte tineri din Efes
Sfintii sapte tineri din Efes
sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si
Constantin. Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu
(249-251). Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat
lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei
lor, sa fie mantuiti.
Cand au aflat ca numele lor au fost
citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera.
Afland imparatul despre aceasta, a poruncit zidirea intrarii in pestera,
ca acestia sa moara prin infometare sau sufocare.
Pentru ca faptele lor sa fie tinute
minte de cei ce vor urma, Teodor si Rufin, doi crestini, au scris pe
doua table de plumb viata lor si le-au pus langa pietrele ce astupau
pestera.
Dar Dumnezeu, prin purtarea Sa de grija, a adus somn asupra celor sapte tineri, care a durat doua sute de ani.
Amintim ca in vremea imparatului
Teodosie s-a ivit o disputa despre invierea mortilor. Teodosie s-a rugat
mult lui Dumnezeu sa-i descopere adevarul.
Si ca raspuns, in timpul disputei, niste
pastori au luat piatra cu care era zidita pestera pentru a face un zid
de imprejmuire pentru staulul oilor. In acel moment, cei sapte tineri
s-au trezit din somnul de sute de ani. Aceasta minune a intarit credinta
oamenilor in inviere.
Treziti din somn, Iamvlih a mers in
cetate sa cumpere paine cu bani din timpul domniei lui Deciu. Ajuns la
intrarea in oras, el ramase uimit pentru ca a vazut semnul Sfintei Cruci
la toate portile si usile. Era foarte dezorientat, caci nu mai cunostea
nici orasul. Cand a dorit sa cumpere paine, vanzatorul, vazand banii, a
crezut ca acesta este posesorul unei comori, caci acei bani purtau
chipul unui alt imparat. Iamvlih marturiseste de unde are banii si
ajunsi la pestera, au aflat placile de plumb cu istoria sfintilor. Toti
au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu.
Auzind despre acestea, imparatul Teodosie a venit la Efes si, intrand in pestera, s-a inchinat acestor sfinti.
Dupa o saptamana de la minunata lor trezire, tinerii au adormit somnul mortii celei firesti, intru asteptarea Invierii de obste.
Imparatul Teodosie a dorit sa ia si sa
aseze trupurile lor in racle de aur, insa tinerii s-au infatisat in vis
inaintea imparatului si i-au cerut sa fie lasati in pestera in care au
adormit intai.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Aducerii moastelor Cuvioasei Mucenite Evdochia;
- Sfantului Mucenic Tatuil;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul.
- Aducerii moastelor Cuvioasei Mucenite Evdochia;
- Sfantului Mucenic Tatuil;
- Sfantului Sfintitului Mucenic Cosma Etolianul.
Legenda Icoanei Maicii Domnului - Prodromița
La această mănăstire a fost pictată Icoana Maicii Domnului - Prodromița (care acum se află la Sfântul Munte Athos). Legenda povestește că icoana s-a pictat singură în chip minunat în anul 1863.
Ctitorii Mănăstirii Bucium, ieromonahii Nifon și Nectarie, i-au cerut unui pictor bătrân, Iordache Nicolau din Copou, să picteze o icoană a Maicii Domnului, pe care voiau să o doneze la Schitul Prodromu. Icoana trebuia realizată după rânduielile ortodoxiei: pictorul trebuie să picteze numai în post și rugăciune, să nu fi mâncat nimic în ziua când pictează, ci numai după terminarea lucrului. Pictorul a pictat icoana pe lemn de tei, numai chipul Maicii Domnului nu reușea să-l picteze. Văzându-l necăjit, cei doi ieromonahi i-au spus că vor da icoana la o biserică mai mică și nu la Muntele Athos. Atunci pictorul a acoperit icoana cu o pânză și s-a dus în camera sa unde s-a rugat Maicii Domnului pentru ca să-i ierte păcatele și să-l ajute să termine pictarea icoanei. Când s-a trezit a doua zi și a ridicat pânza de pe icoană, bătrânul iconar batranul a văzut că pictura era finalizată, chipul Maicii Domnului fiind zugrăvit în chip minunat și nefăcut de mână omenească.
Auzindu-se de această minune, au început să vină aici o mulțime de bolnavi în speranța vindecării. Temându-se că domnitorul Cuza va lua icoana de la schit, ieromonahii Nifon și Nectarie au luat icoana cu ei și au plecat spre Muntele Athos. Legenda povestește că un pictor de la Episcopia Dunării de Jos din Galați nu a crezut că icoana s-a pictat singură, spunând că sunt basme călugărești și că el poate să facă una și mai frumoasă. În acel moment, Maica Domnului și-a întors fața către el, iar pictorul s-a speriat. Ajunși la Muntele Athos, un frate paralizat s-a vindecat numai când a văzut-o. Tot legenda spune că icoana își schimbă fața după teritoriul unde se află: în Moldova avea chip de moldoveancă, în Muntele Athos capătă chip de grecoaică, în Africa chipul devine negru.
Localizarea Manastirii Bucium
Mănăstirea „Tuturor
Sfinţilor” Bucium este situată pe strada Păun, nr. 14, lângă Drumul
Naţional 24, la ieşirea din Iaşi spre Vaslui
Istoricul Manastirii Bucium Iasi
Începuturile acestei mănăstiri îşi au obârşia legată de întemeierea
schitului românesc “Prodromul” din Sfântul Munte Athos în secolul al XIX
- lea. În anul 1853, Ieroschimonahii Nifon şi Nectarie, după ce au pus
bazele întemeierii schitului athonit, au întemeiat la Bucium o mică
sihăstrie cu rânduială de obşte asemănătoare celeia din Sfântul Munte,
scopul acesteia fiind atât duhovnicesc cât şi misionar
filantropic, pentru ajutorarea călugărilor români aflaţi în Sfântul
Munte. Întemeierea schitului din Bucium a fost posibilă datorită
donaţiei făcute de Grigore Alexandru Ghica Al II - lea, constituită din
3000 de galbeni şi o suprafaţă de teren de 4,1 hectare. Prima bisericuţă
era încadrată intr-o clădire patrulateră, nu avea turlă, având
înfăţişarea unui paraclis, care a fost sfinţit în anul 1871.
Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru mitropoliţii Moldovei.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”. Între anii 1950 - 1977, în timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan ( 1950 - 1956 ) şi Iustin Moisescu ( 1957 - 1977 ) şi în timpul vrednicului de pomenire stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Acest aşezământ monahal numit până în anul 1918 “Metoc” sau “Conacul Bucium”, a dezvoltat în zona Iaşului un centru de spiritualitate şi linişte duhovnicească, fiind de-a lungul timpului şi loc de tihnă pentru mitropoliţii Moldovei.
Schitul Bucium s-a dezvoltat considerabil după anul 1942, în urma cumpărării a 22 de hectare de teren de la Prinţesa Ioana Rosetti Roznovanu, care includea şi câteva construcţii printre care “Palatul Roznovanu”, “Casa de oaspeţi” şi “Atelierul de olane şi conducte din lut pentru aducţiuni”. Între anii 1950 - 1977, în timpul arhipăstoririi mitropoliţilor Sebastian Rusan ( 1950 - 1956 ) şi Iustin Moisescu ( 1957 - 1977 ) şi în timpul vrednicului de pomenire stareţ Hrisostom Apostolache, biserica schitului a fost extinsă şi împodobită cu pictură de către pictorul Vasile Pascu, într-un stil tradiţional autohton de inspiraţie bizantină, fiind resfinţită în anul 1967, odată cu finalizarea picturii. Ridicarea schitului la rangul de mănăstire are loc în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi prin hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)